Jurnalistul Radu Ciobotea, președintele Centrului pentru Politici Locale transmite o scrisoare deschisă către Călin Georgescu, despre care spune că este „Președintele ales al României”.
Scrisoare deschisă
Domnului Călin Georgescu, Președintele ales al României
Stimate Domnule Președinte,
Trăim într-o țară ce pare blestemată să risipească, cu o perseverență ce sfidează orice rațiune, tot ceea ce i-a fost oferit. Pământul nostru geme de bogății, dar noi ne complacem să le privim ca pe niște amintiri prăfuite, pierdute în colbul indiferenței. Acesta este contextul în care vă scriu, cu o disperare calmă, despre “poansonul” României, brandul de aur pierdut în 2006.
Aurul nostru, acel metal care a fost odată pecetea puterii și a demnității, este astăzi o umbră. Fără “poanson”, fără sigiliul care să îi garanteze valoarea, aurul românesc a devenit un orfan în lume, lipsit de identitate. În absența acestui simbol, orice vis de relansare a mineritului devine o farsă, o simplă iluzie ce servește retoricii sterile, dar nu și realității.
Vă întreb, Domnule Președinte: cum putem noi, ca națiune, să ne revendicăm locul în lume dacă nu suntem în stare să ne protejăm și să ne valorificăm propriile comori? Recuperarea “poansonului” nu este doar un act tehnic, ci o renaștere a demnității noastre economice, o confirmare a faptului că încă mai contăm.
Din păcate, orice încercare de a face lumină asupra acestui subiect și de a iniția proiecte concrete pare să se lovească de un zid al intereselor obscure. În ultimii ani, noi, cei de la Centrul pentru Politici Locale, am derulat proiecte menite să dezvolte fostele zone miniere abandonate – locuri care, în alte circumstanțe, ar fi putut redeveni motoare economice. Ne-am dedicat reconversiei acestor spații, transformând dezastrul în oportunitate, dar ne-am izbit mereu de legi care par scrise doar pentru a servi interese străine binelui comun.
Interesele care planează asupra acestui subiect au devenit o caracatiță ce sufocă orice inițiativă onestă. Este ca și cum fiecare lege, fiecare decizie administrativă, fiecare detaliu birocratic ar fi gândite special pentru a împiedica orice progres real. În fața acestor piedici, eforturile noastre, deși neobosite, au fost adesea reduse la tăcere sau marginalizate.
Statul român are obligația morală și economică să rupă această spirală a neputinței. Este momentul să demonstreze că mai există o speranță pentru o țară care refuză să se lase sufocată de propriile greșeli. Recuperarea “poansonului” este primul pas către această eliberare.
Domnule Președinte, vă scriu cu amărăciunea celui care a văzut cum timpul devorează nu doar speranțele, ci și demnitatea. Dar vă scriu și cu ultima licărire de încredere. Este momentul să acționați. Recuperați “poansonul”. Nu doar pentru a reda aurului românesc valoarea sa, ci pentru a demonstra că România mai are ceva de spus în fața istoriei.
Cu deosebit respect ,
Radu Ciobotea, jurnalist
Președinte, Centrul pentru Politici Locale
