Un român, agent de pază într-o discotecă din Italia, a fost înjunghiat

Un român în vârstă de 38 de ani, angajat ca agent de securitate la discoteca „Il Globo” din Borgo Vercelli, a fost grav rănit în urma unui atac cu cuțitul petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, 13 aprilie. Incidentul s-a produs în fața localului, după ce un client recalcitrant a fost dat afară din sală și a reacționat violent. Românul a fost lovit cu trei lovituri de cuțit în zona abdominală, dar, în urma unei intervenții chirurgicale la spitalul Sant’Andrea din Vercelli, medicii l-au declarat în afara oricărui pericol.

Incidentul a avut loc sâmbătă noaptea în jurul orei 2 dimineața, când bărbatul în cauză a fost implicat într-un scandal pe una dintre pistele de dans. A fost evacuat de personalul de securitate, dar odată afară, a scos un cuțit din buzunar și a atacat. Agentul român, care rămăsese izolat de colegii săi în timpul intervenției, a fost cel vizat de atac. Agresorul a fugit imediat de la fața locului, cel mai probabil prin câmpurile din apropiere.

Poliția italiană a demarat imediat o anchetă. Potrivit presei locale, cazul este investigat de echipa mobilă a poliției din Vercelli, care analizează imaginile surprinse de camerele de supraveghere de la intrarea în club. Autoritățile au deja o descriere precisă a suspectului, care ar fi, conform martorilor, un bărbat de culoare. Deocamdată, agresorul este de negăsit.

  • Jurnalul Romanesc Viena

    Related Posts

    • octombrie 23, 2025
    Român de 23 de ani, anchetat în Franța, după ce a luat de 20 de ori examenul auto în locul altora

    Un tânăr român în vârstă de 23 de ani este acuzat în Franța că a fost implicat într-o rețea de fraudare a examenelor auto, prin care ar fi susținut proba…

    • octombrie 21, 2025
    O româncă a cumpărat în Italia un Ferrari cu cecuri false

    Un italian din Perugia a vândut un Ferrari cu 165.000 de euro unei femei, însă în scurt timp a descoperit că cecurile cu care au fost achiziționată mașina erau false.…