Un român a furat trei oi în Germania și le-a ascuns în apartamentul său

O descoperire tulburătoare a fost făcută de polițiștii germani într-un apartament din cartierul Köpenick, Berlin, unde un bărbat român de 41 de ani a fost surprins sacrificând oi în propria locuință. Potrivit publicației B.Z. și agenției Deutsche Presse-Agentur, incidentul a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, 12 iunie 2025.

Totul a pornit în jurul orei 02:00, când un vecin a observat cum trei oi erau scoase dintr-o dubă și târâte într-un apartament. La scurt timp, s-au auzit zgomote stranii – nu voci omenești, ci behăituri disperate, semn că animalele se aflau în suferință.

Martorii au alertat imediat poliția, care a intervenit de urgență. Odată ajunși în locuință, ofițerii au descoperit două oi deja sacrificate. În apartament se aflau ustensile de tăiere, vase folosite și urme evidente ale unui abator improvizat. Anchetatorii suspectează că animalele au fost maltratate înainte de a fi ucise.

Pe lângă suspect, în locuință au mai fost găsiți alți doi membri ai familiei sale, iar ancheta preliminară indică faptul că animalele urmau să fie preparate pentru consum propriu.

Cazul a stârnit indignare în comunitate, autoritățile investigând atât cruzimea față de animale, cât și posibila încălcare a normelor sanitare și legale privind sacrificarea animalelor în spații neautorizate. Ancheta este în desfășurare.

Jurnalul Romanesc Viena

Related Posts

  • octombrie 13, 2025
Crimă șocantă între șoferi români de TIR în Italia: un tânăr, înjunghiat mortal într-o parcare

Un șofer român de camion, Ionuț Marius Cal, în vârstă de 32 de ani, a fost înjunghiat mortal într-o parcare din Bolzano, nordul Italiei. Alarma a fost dată duminică noapte,…

  • octombrie 13, 2025
Austria dezvăluie cele mai bizare cereri de la consulate: „Ieri m-am căsătorit, eram beat. Puteți anula asta?”

Ambasadele și consulatele Austriei primesc zilnic numeroase apeluri telefonice, dar nu toate sunt urgențe reale. Ministerul Afacerilor Externe de la Viena a făcut publice recent câteva dintre cele mai bizare…