O româncă susține că a fost concediată în Austria pentru că ar fi vorbit în limba maternă. Organizații: Este un incident izolat

O gălăţeancă stabilită în Austria, unde lucra ca menajeră într-un hotel de patru stele din Viena, a fost concediată de angajator, care a invocat un motiv ce a atras atenția autorităților, relatează libertatea.ro.

Femeia, în vârstă de 45 de ani, care lucra de peste trei ani în industria ospitalității din Austria, susţine că și-a pierdut locul de muncă după o conversație telefonică în limba română, purtată în timpul pauzei.

„Managera de etaj m-a auzit și mi-a spus pe un ton dur: «Aici se vorbește doar germană. Dacă nu vrei, găsește-ți alt loc de muncă». I-am explicat că era pauza mea şi nu eram în interacțiune cu oaspeții. Două zile mai târziu, am fost anunțată că hotelul încetează colaborarea cu mine”, a declarat femeia.

Cazul a fost înaintat Camerei Muncii din Austria, deoarece, conform legislației locale, concedierea din motive legate de etnie, limbă sau naționalitate este considerată discriminare. Avocații specializați în dreptul muncii subliniază însă dificultatea dovedirii unor astfel de acuzaţii fără probe concrete, precum martori sau înregistrări.

Organizațiile non-profit care-i sprijină pe românii din Austria semnalează totuşi că acesta nu este un incident izolat, fiind raportate mai multe sancțiuni pentru folosirea limbii materne în contexte neoficiale, inclusiv în pauze.

  • Jurnalul Romanesc Viena

    Related Posts

    • octombrie 27, 2025
    Românii încep să părăsească Germania

    În 2024, pentru prima dată în 15 ani, au plecat mai mulți cetățeni ai UE din Germania decât au venit (sold negativ de circa 34.000, potrivit Destatis). Scăderea e pronunțată…

    • octombrie 23, 2025
    Român de 23 de ani, anchetat în Franța, după ce a luat de 20 de ori examenul auto în locul altora

    Un tânăr român în vârstă de 23 de ani este acuzat în Franța că a fost implicat într-o rețea de fraudare a examenelor auto, prin care ar fi susținut proba…