
Cosmin Contra a vorbit despre șansele României de calificare la World Cup 2026, turneu final care va fi transmis, în exclusivitate, în Universul Antena. Fostul selecționer a tras un semnal de alarmă pentru tricolori înaintea partidei cu Austria.
În opinia lui Cosmin Contra, România nu are voie să piardă partida cu Austria. Fostul selecționer al echipei naționale a explicat că tricolorii vor avea șanse mici de calificare la World Cup, cel puțin prin intermediul grupei, în situația în care vor pierde duelul de la Viena.
Contra a amintit însă că România are șanse de calificare și prin intermediul barajului, având în vedere parcursul excelent din Nations League.
„(n.r. Merge România la Mondial?) Vedem acum. E un meci foarte important cu Austria. Începutul nu a fost bun, e clar. Orice pas greșit va face ca România să aibă șanse mai puține de calificare. În cazul în care nu ne calificăm din grupe avem încă o portiță, din Nations League.
Depinde de meciul cu Austria. (n.r. E decisiv meciul?) În fotbal nu e nimic decisiv, dar dacă nu vom face măcar un egal în Austria, șansele noastre vor fi mici”, a spus Cosmin Contra.