Spania are câștiguri urișe din turism și proteste mari împotriva turiștilor

Spania a anunţat câştiguri importante din turism în momentul în care cetățenii săi se pregătesc să reia protestele împotriva turismului masiv. Ei spun că fenomenul a dus la scumpirea locuinţelor şi la tulburarea vieții de zi cu zi.

Potrivit Institutului Spaniol de Statistică, Spania a obţinut din turism, până în luna august, peste 71 de miliarde de euro, cu 14 miliarde mai mult decât anul trecut.

Şi numărul turiştilor străini a crescut cu 12%, până la 53 de milioane. Ministrul de resort a spus că este unul dintre cele mai bune rezultate economice ale ţării, insistând că turismul aduce bogăţie şi locuri de muncă.

El le-a cerut protestatarilor în repetate rânduri să oprească „turismofobia” pentru a nu dăuna propriilor interese.

Protestele localnicilor din țările intens vizitate de străini, precum Italia, Spania sau Grecia s-au înmulțit, în ultimul an, oamenii acuzând că turismul intens duce la degradarea zonlor des vizitate, dar și la creșterea prețurilor locuințelor și a chiriilor, a costului vieții, în general.

Jurnalul Romanesc Viena

Related Posts

  • mai 1, 2025
MAE a transmis o atenționare de călătorie în Grecia

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Grecia că în cursul zilei de joi va avea loc o grevă în sectorul de…

  • martie 26, 2025
Un român a fost împușcat mortal în timp ce se afla la o nuntă în Germania

Un român a fost ucis în urma unui atac armat ce a avut loc duminică, 23 martie, la o nuntă în orașul german Furth din landul Bavaria. Ulterior, un cetățean…