Român de 23 de ani, anchetat în Franța, după ce a luat de 20 de ori examenul auto în locul altora

  • Diaspora
  • octombrie 23, 2025
  • 0 Comments

Un tânăr român în vârstă de 23 de ani este acuzat în Franța că a fost implicat într-o rețea de fraudare a examenelor auto, prin care ar fi susținut proba practică de 20 de ori în locul altor persoane, folosind identități false. Complicea sa era chiar directoarea unei școli de șoferi din Grenoble, care ar fi încasat sume considerabile de bani.

Românul se prezenta la examenul de șoferi folosind documente false: cărți de identitate și acte oficiale ce conțineau aceeași fotografie, dar nume diferite. Astfel, reușea să treacă drept candidatul real și să susțină examenul în locul acestuia.

Conform unui comunicat al Poliției franceze, frauda a fost descoperită în luna august, în urma unei anchete a brigăzii financiare a poliției judiciare din Grenoble. „În timpul unei descinderi la școala de șoferi, tânărul român a prezentat o carte de identitate falsă, însă în buzunarul lui au fost găsite mai multe acte cu aceeași fotografie, dar nume diferite”, explică Antena3.

Directoarea școlii auto și-a recunoscut fapta în fața autorităților. Polițiștii au descoperit că tânărul de 23 de ani a dat examenul în locul a cel puțin alți 20 de români, iar directoarea a primit de la aceștia sume consistente de bani, în timp ce le garanta succesul la examen cu candidatul fals.

Respectiva școală auto se află în regiunea Isère, în zona orașului Grenoble, iar autoritățile franceze au descoperit că femeia facilita accesul fraudulos la examen pentru persoane care nu ar fi avut nicio șansă ca să obțină permisul de conducere legal.

Rețeaua de fraudă ar fi obținut câteva zeci de mii de euro din această schemă.

Românul și directoarea școlii sunt cercetați pentru fraudă și uz de fals la examenul pentru obținerea permisului de conducere. Conform Libertatea, cei doi vor fi în fața instanței în ianuarie 2026.

Frauda la examenul auto este o infracțiune gravă în Franța, pedepsită cu închisoare și amenzi mari, cei care susțin examenul în locul altora sau folosesc documente false putând primi până la 5 ani de închisoare și 75.000 de euro amendă.

  • Jurnalul Romanesc Viena

    Related Posts

    • octombrie 21, 2025
    O româncă a cumpărat în Italia un Ferrari cu cecuri false

    Un italian din Perugia a vândut un Ferrari cu 165.000 de euro unei femei, însă în scurt timp a descoperit că cecurile cu care au fost achiziționată mașina erau false.…

    • octombrie 20, 2025
    Un clan de români arestat pentru furturi în Spania prin „metoda îmbrățișării”

    O reţea infracţională de români care jefuiau persoanele în vârstă cu metoda „îmbrățișării afectuoase” a fost destructurată în Spania. 12 persoane au fost arestate în urma unei operaţiuni de amploare…