Milioanele lui Ilan Şor din Republica Moldova

Ilan Şor. La un an de când a fost condamnat la 15 ani de închisoare în frauda bancară şi la cinci ani de când nu a mai călcat în Republica Moldova, penalul Ilan Şor, aflându-se în Israel, continuă să obţină bani grei din afacerea Duty Free. Afacere organizată de tatăl său cu mai bine de 30 de ani în urmă.

Deşi au promis de mai multe ori că vor seca acest izvor de bani al lui Şor, autorităţile de la Chişinău pare să rămână neputincioase. Înainte de căderea regimului lui Plahotniuc, de care se aliase şi fugarul din Israel, acesta a luat măsurile necesare pentru a-şi salva afacerea. De parcă prevăzuse ce urma să se întâmple.

Afacerea a fost înstrăinătată printr-o schemă alambicată, care conţine câteva etape, ajungând în cele din urmă să fie înregistrată pe persoane din anturajul lui Şor. Şi nu este exclus ca o parte din veniturile obţinute din magazinele de la Aeroportul Internaţional Chişinău şi cele amplasate la frontiera cu România, ţară UE, să fie folosite pentru deturnarea parcursului european al Republicii Moldova.

Aerpoprtul din Chisinau a fost saptamana trecuta impanzit de autoritatile de control . De fapt este o presiune din partea Guvernului Maia Sandu pentru ca afacerea lui Sor sa fie preluata de un apropiat si cumatru a lui Maia Sandu pe nume, familie Cocos ce locuieste in Viena si detine afaceri in Aeroportul International Chisinau. Revenim cu detali.

  • Jurnalul Romanesc Viena

    Related Posts

    • octombrie 29, 2024
    Budapesta acuză Austria de dublu standard și cere aderarea României la Schengen

    Ministrul ungar al afacerilor externe și comerțului exterior, Peter Szijjarto a declarat că aderarea deplină a României la spațiul Schengen este în interesul național al Ungariei și că Budapesta speră…

    • octombrie 29, 2024
    Tot mai mulți maghiari merg să trăiască și să muncească în Austria

    Numărul maghiarilor care locuiesc în Austria a crescut semnificativ din 2019, relevă date statistice ale biroului austriac pentru imigraţie, citate de Daily News Hungary. În 2019, 79.000 de maghiari trăiau…