O femeie din Austria, care primea ajutor social, își petrecea vacanțele în zone de lux. Decizia autorităților

O femeie din Austria, care încasa de ani de zile ajutor social de la stat, a fost prinsă de autorități că mergea în vacanțe de lux. Prin urmare, sprijinul financiar alocat a fost redus, autoritățile apreciind că aceste călătorii nu sunt compatibile cu statutul de asistat social.

Femeia de 50 de ani, din Linz, și fiul ei de 16 ani, încasau de la stat sprijin financiar încă din 2025, timp în care au benefiat în total de 34.000 de euro, potrivit Heute.at.

Potrivit legislației austriece, beneficiarii de ajutor social trebuie să îndeplinească mai multe criterii, iar unele dintre ele se referă la călătoriile în afara țării. Astfel, vacanțele externe sunt incompatibile cu statul de asistat social, fiind permise călătorii în străinătate doar în situații de urgență, spitalizare, tratamente medicale.

Însă femeia în cauză a făcut mai multe călătorii, unele în destinații de vacanță scumpe, cum ar fi Dubai sau Croația.

Autoritățile din Linz au aflat de escapadele ei urmărindu-i conturile de pe rețelele sociale, unde aceasta a postat mai multe fotografii. Prin urmare, au decis să-i taie la jumătate ajutorul social acordat.

Femeia a contestat decizia, însă aceasta a fost respinsă.

  • Jurnalul Romanesc Viena

    Related Posts

    • aprilie 19, 2025
    Viena: Paul Stadler va fi noul primar al sectorului 11

    Paul Stadler se angajează din nou: Bucurie, apropiere și speranță pentru Sectorul 11 înainte de Paște. Astăzi, în inima Sectorului 11 din Viena, Paul Stadler – candidatul cu susținere puternică…

    • aprilie 17, 2025
    Un român a fost salvat de pe munte, în Austria, cu elicopterul

    Un bărbat român de 42 de ani a fost salvat în urma unei operaţiuni de amploare, după ce a rămas blocat pe o stâncă abruptă la Breitenberg, în apropiere de…