Silviu Radu
În anii ’80, dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu visa la independența energetică totală a României. Pentru a realiza acest vis, a inițiat construcția centralei nucleare de la Cernavodă, un proiect monumental pentru acea perioadă. Însă, pentru a construi această centrală, România avea nevoie de tehnologia reactoarelor canadiene. Astfel, a luat naștere Planul Viitorul, o operațiune secretă de furt tehnologic orchestrată de Direcția de Informații Externe (DIE) din 1983.
Scopul acestei operațiuni era simplu: obținerea documentației tehnologice canadiene prin spionaj și mită. Nu toți partenerii canadieni puteau fi însă ușor de corupt. Pentru cei cu un profil înalt, România trebuia să ofere ceva de valoare. Așa a ajuns Ceaușescu să-i promită magnatului slovac Stephen Boleslav Roman, un om de afaceri influent cu legături puternice în guvernul canadian și deținătorul celei mai mari mine de uraniu din lume, aurul de la Roșia Montană. În schimb, Roman trebuia să facă lobby pentru aprobarea exportului tehnologiei Candu și să ajute la dezvoltarea sectorului minier românesc.
Planul părea perfect, dar soarta a avut alte planuri. Stephen Boleslav Roman a murit în 1988, iar tentativa de colaborare româno-canadiană s-a oprit brusc. Totuși, povestea nu se încheie aici.
Supraviețuitorii regimului Ceaușescu din DIE, cunoscători ai planurilor dictatorului, au continuat să facă jocurile. Ei au orchestrat o întâlnire între Frank Timiș, un antreprenor român, și Stephen G. Roman, fiul și moștenitorul imperiului lui Stephen Boleslav Roman. Timiș i-a prezentat lui Roman Roșia Montană ca pe un El Dorado european, promițându-i o parte semnificativă din aur.
Astfel, s-a născut Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), în care au fost investite 5 milioane de dolari din surse private. În noua societate, Frank Timiș a devenit președinte și director executiv, iar Stephen G. Roman vicepreședinte. Acesta a fost începutul unei noi ere pentru exploatarea aurului de la Roșia Montană.
În 2003, Secția Parchetelor Militare din Parchetul General a deschis un dosar în urma unei sesizări făcute de SRI, legat de infracțiuni împotriva siguranței naționale și fapte de corupție. În centrul atenției era un maior din cadrul Direcției Topografice din Ministerul Apărării Naționale, care, după ce a demisionat, a fost angajat ca director la una dintre firmele lui Frank Timiș. Fostul maior a început să culeagă date topometrice și topografice, videograme și fotograme ale Roșiei Montane, zonă în care se aflau și obiective militare. Deși aceste date fuseseră între timp declasificate, astfel încât maiorul nu a fost urmărit penal, procurorii militari au descoperit indicii privind acte de corupție, înșelăciune, abuz în serviciu, fals și uz de fals.
Dosarul trebuia trimis către DNA (numit atunci Parchetul Național Anticorupție – PNA), dar fostul procuror general Tănase Joița a cerut procurorului militar să păstreze dosarul până la noi dispoziții. De asemenea, Joița a cerut întocmirea unei note pentru prim-ministrul de atunci, Adrian Năstase. Abia în octombrie 2003, după schimbarea din funcție a lui Tănase Joița, dosarul a fost declinat la PNA unde era șef Victor Ponta.
Desi DNA a primit ulterior multe solicitări să identifice acest dosar și să precizeze ce măsuri s-au luat, răspunsul lor a fost că dosarul nu putea fi identificat. Nici la Parchetul General dosarul nu a fost de găsit. În schimb, președinta Agenției Naționale pentru Resurse Minerale din acea perioadă flutura nota cerută de Joița procurorilor militari atunci când era chemată pentru declarații și refuza să se prezinte.
Jurnalul Romanesc Viena