România a ocupat locul 8 pe națiuni
Gimnasta Amalia Puflea a obţinut, sâmbătă, 30 iulie, medaliile de aur la bârnă și sol, la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), de la Banska Bistrica (Slovacia). A fost a 19-a medalie pentru România, clasată în final pe locul 8.
Potrivit mai multor surse media, Amalia Puflea a fost notată cu un punctaj total de 13.200 puncte, cu care s-a clasat pe locul 1. În aceeaşi finală, Sabrina Voinea a ocupat locul 5 (12.700).
Tot sâmbătă, Amalia Puflea a câştigat aurul la bârnă (13.366 puncte), iar vineri, Sabrina Voinea a încheiat finala la sărituri pe locul 4 (medie de 13.266 puncte), iar Amalia Ghigoarţă s-a clasat pe 5 la paralele (12.933). Gimnastica feminină românească a mai obţinut la FOTE medalia de aur pe echipe şi argint la individual-compus (Amalia Puflea).
Gimnstica ține steagul sus!
La competiţia din Slovacia, România a obţinut 19 medalii – cinci medalii de aur, opt de argint şi şase de bronz.
Delegaţia României la FOTE2022 a fost formată din 92 de sportivi, înscrişi în competiţiile de atletism, ciclism, gimnastică, handbal, înot, judo, tenis şi volei.
La ediţia FOTE din 2019, România a încheiat cu un bilanţ de 19 medalii: 4 de aur, 10 de argint şi 5 de bronz.
Vă prezentăm comunicatul Federației Române de Gimnastică cu privire la prestația echipei noastre: „Dublă de aur pentru Amalia Puflea la FOTE! Ama a câștigat titlul și la sol! Notată cu 13.200, Amalia le -a devansat pe Helen Kevric (Germania) și July Marano (Italia), ambele cu 13.066. Sabrina Maneca Voinea s-a clasat pe 5, cu 12.700. Gimnastele participante la ediția 2022 a FOTE fac parte din generația selecționată și susținută prin programul „Țară, țară vrem campioane!” coordonat de Mariana Bitang și Octavian Bellu și finanțat de OMV Petrom! O generație în care COSR a investit în viitor prin înființarea CNOPJ și BOPJ. Felicitări gimnastelor, felicitări antrenorilor Camelia Voinea (CNOPJ Constanța), Lucian Sandu, Gina Gogean, Ramona Micu și Florin Uzum.”
Aur și la judo
Delegaţia României a ocupat locul 8 în clasamentul final pe medalii la cea de-a XVI-a ediţie de vară a Festivalului Olimpic al Tineretului European, de la Banska Bystrica (Slovacia), încheiată sâmbătă, cu 5 medalii de aur, 8 de argint şi 6 de bronz.
Tot 19 medalii a cucerit România şi la ediţia din 2019, de la Baku, dar atunci a ocupat locul 11, cu 4 de aur, 10 de argint şi 5 de bronz.
La ceremonia de încheiere de la Banska Bystrica, drapelul României a fost purtat de judoka Alexandru Petre, medaliat cu aur la categoria 100 kg. În ultima zi de a competiţiei din Slovacia, România a cucerit două medalii de aur şi una de bronz. Amalia Puflea a câştigat finala de la bârnă cu 13,366, fiind urmată în clasament de ucraineanca Ana Laşcevska (13,000) şi de italianca Arianna Grillo (12,900). Atletul Alin Șavlovschi, bronz la 2.000 m obstacole Atletul Alin Şavlovschi a cucerit medalia de bronz în proba de 2.000 m obstacole, fiind înregistrat cu timpul de 5 min 50 sec 91/100. Aurul a revenit spaniolului Mario Palencia Gomez (5:46.94), iar argintul a fost obţinut de cehul Jan Skarban (5:47.96 ). Lenuţa Constantin s-a clasat pe locul 9 în finala probei de 1.500 m (4:31.86), iar Alexandra Hudea a încheiat pe locul 7 la 3.000 m (10:03.69). La ştafetă combinată (100-200-300-300 m), echipa feminină (Monica Răduca, Melisa Niculae, Maria Capotă, Alexandra Ştefania Uţă) a ocupat locul 6 în finală (2:13.10), iar cea masculină (Vlad Dumitra, Adrian Dohotariu, Darius Gavriloaia, Tiberiu Rusu) a încheiat pe ultimul loc, opt (2:00.28). Echipa feminină de handbal a ocupat locul 7, după ce a învins Slovacia cu 39-27 (19-10) într-o partidă de clasament. Echipa feminină de volei, însă, a încheiat pe 8, după ce a pierdut în faţa Bulgariei (2-3), pe care o învinsese în grupă cu 3-0. Echipa de judo a României a ocupat locul 7, după ce a învins Grecia în optimi cu 4-1, a pierdut în faţa Azerbaidjanului în sferturi cu 2-4 şi apoi a cedat şi în recalificări în faţa Germaniei, cu 2-4. Pentru România au evoluat Nicoleta Grigore (cat. 63 kg), Maxim Ţugulea, Sebastian Medre (cat. 81 kg), Francesca Corneliu (cat. +63 kg), Darius Georgescu (+81 kg), Florina Bădiceanu, Luciana Catană (cat. 52 kg), Claudiu Oancea (cat. 66 kg).
Lista medaliaților României
Medaliile de aur ale delegaţiei Românie au fost obţinute de echipa feminină de gimnastică artistică (Amalia Puflea, Amalia Ghigoarţă şi Sabrina Maneca Voinea), de Mihai Damian Motorca (atletism – aruncarea discului), de judoka Bogdan Alexandru Petre (cat. 100 kg) şi de Amalia Puflea (gimnastică artistică – sol, bârnă).
Medalii de argint au câştigat Amalia Puflea (gimnastică artistică – individual compus), Aissia Claudia Prisecariu (înot – 200 m spate şi 100 m spate), Ştefania Alexandra Uţă (atletism – 400 m garduri), la înot prin ştafeta combinată 4×100 m mixt (Darius Ştefan Coman, Alexandru Constantinescu, Eva Maria Paraschiv, Aissia Claudia Prisecariu), Cristian Popescu (atletism – săritura în lungime), Lucian Ştefan (atletism – 3.000 m) şi perechea Gabriel Gheţu/Eva Ionescu (tenis – dublu mixt), iar medalii de bronz, Ana Maria Vişan (atletism – aruncarea discului), Maria Denisa Capotă (atletism – 400 m), Rareş Ştefan Arsenie (judo – cat. 90 kg), ştafeta 4×100 m mixt feminin la înot (Aissia Claudia Prisecariu, Brigitta Vass, Eva Maria Paraschiv, Irina Preda, Ana Maria Sibişeanu), Eva Ionescu (tenis – simplu feminin) şi Alin Şavlovschi (atletism – 2.000 m obstacole). În clasamentul pe medalii, Italia a ocupat primul loc, cu 21-12-14, urmată de Germania, 9-8-15, şi Spania, 8-7-4, etc. România a fost reprezentată la FOTE Banska Bystrica 2022 de 92 de sportivi, la 8 discipline, atletism, înot, ciclism, gimnastică, judo, volei, handbal şi tenis.