CIUCĂ ȘI CIOLACU: TRĂDĂTORI SAU DOBITOCI?!

Marcel Ciolacu recunoaște falimentul propriului Guvern: Am vândut energia cu 300-400 de lei şi acum se vinde cu 2.000-3.000!

Sursa foto: Agerpres

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi,9 august, că nu se mai poate continua pe o perioadă lungă de timp cu ordonanţa de urgenţă privind preţurile la energie şi trebuie luate măsuri distincte, pe fiecare domeniu în parte.

„Am văzut şi ieşirea guvernatorului Băncii Naţionale, care a zis un lucru cât se poate de corect – cea mai mare parte a inflaţiei a venit din preţul care a explodat în energie, mi se pare că peste 52% din componenţa inflaţiei. (…) Dacă la gaze suntem aproape acoperiţi cu consumul şi prin deschiderea unor noi capacităţi (…), la energie electrică, suntem descoperiţi cu aproape 15%, nu producem cu 15% faţă de cât consumăm. (…) Nu se mai poate continua o perioadă lungă pe această ordonanţă de urgenţă şi în acest moment există 2-3 variante, pe care o să le discutăm în coaliţie. Nu putem aloca 3% din PIB speculei, fiindcă este o speculă, din energie. Această compensare trebuia să fie pe o perioadă limitată”, a spus Ciolacu, la Palatul Parlamentului, citat de Agerpres. El a menţionat că nu se pune problema ca România să rămână fără energie, pentru că „suntem interconectaţi cu întreaga Europă”.

„Noi am mai făcut o mare tâmpenie, s-a vândut energia pe anul acesta. Dacă vorbim de o semireglementare, cel puţin pe zona casnică, aici nu mi-aş dori să ajungem la un conflict în interiorul coaliţiei, trebuie pe zona casnică o reglementare a preţului, mai ales că putem acoperi prin producţia proprie, unde statul e majoritar în aceste companii. Am văzut resursa bugetară, e 2 miliarde până la 3 miliarde către Ministerul Energiei, fiindcă aşa au fost făcute socotelile la începutul anului. Am vândut energia cu 3-400 de lei şi acum se vinde cu 2.000-3.000″, a susţinut Ciolacu.

Ciolacu a spus că trebuie venit cu abordări punctuale pe fiecare domeniu foarte rapid, până se face rectificarea bugetară.

„Avem trei soluţii pe care vrem să le detaliem în şedinţa de coaliţie. (…) Până în 1 septembrie, trebuie luată această hotărâre şi făcute actele normative pe fiecare domeniu în parte”, a afirmat liderul PSD.

ARTICOL PRELUAT CU ACORDUL EDITORULUI DE PE www.r3media.ro: https://r3media.ro/marcel-ciolacu-recunoaste-falimentul-propriului-guvern-am-vandut-energia-cu-300-400-de-lei-si-acum-se-vinde-cu-2-000-3-000/

  • Jurnalul Romanesc Viena

    Related Posts

    Noul președinte al Parlamentului austriac este Walter Rosenkranz, de la FPÖ

    Walter Rosenkranz, din Partidul Libertății (FPÖ), a fost numit, joi, președintele Parlamentului austriac. Pentru prima dată, un politician de extremă dreapta este ales ca președinte al Parlamentului din Austria. Rosenkranz…

    Marcel Ciolacu: România intră terestru în Schengen anul acesta

    „99,9% anul acesta România va intra terestru în Schengen”, este certitudinea premierului Ciolacu. Șeful Executivului așteaptă formarea noului cabinet de la Viena, după alegerile generale de la finalul lunii septembrie.…